Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași se schimbă începând cu 1 septembrie 2026, în urma unor ordine de ministru. Rodica Leontieș rămâne inspector școlar general, Sergiu Enea își păstrează funcția de inspector școlar general adjunct, iar Mădălina Enia, profesoară de limba franceză și fost director adjunct la Școala Gimnazială Nr. 1 Comarna, ocupă cel de-al doilea post de adjunct. În același timp, doi foști inspectori generali adjuncți preiau conducerea unor unități de învățământ din județ.
Potrivit informațiilor transmise de ISJ Iași, la solicitarea „Ziarul de Iași”, menținerea Rodicăi Leontieș în funcția de inspector școlar general a fost stabilită prin ordin de ministru. Pentru funcțiile de inspector școlar general adjunct au fost emise două ordine: unul îl menține pe Sergiu Enea în funcție, post pe care îl ocupă din 2023, iar celălalt o numește pe Mădălina Enia.
Mădălina Enia vine de la Școala Gimnazială Nr. 1 Comarna, unde era director adjunct. Este profesoară de limba franceză și a ocupat anterior funcția de director al Școlii Gimnaziale Osoi. Din 2021, unitatea a devenit structură arondată Școlii Gimnaziale Nr. 1 Comarna, iar în urma reorganizării Enia a preluat funcția de director adjunct al acestei școli.
Florentin Traian Ciubotaru, de la ISJ Iași la conducerea Colegiului „Mihai Eminescu”
Schimbarea componenței conducerii ISJ Iași este însoțită de plecarea a doi dintre foștii inspectori generali adjuncți către unități de învățământ.
Florentin Traian Ciubotaru a părăsit funcția de inspector școlar general adjunct și a preluat, începând cu 1 septembrie, conducerea Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Iași. Acesta este profesor titular al colegiului și consilier local PNL în municipiul Iași.
Postul de director al Colegiului „Mihai Eminescu” urmează să fie scos la concurs. Fosta directoare, Gabriela Săndulescu, confirmase că nu va participa la concursul pentru ocuparea funcției.
Gabriela Nedelcu revine la Școala Specială Pașcani
Gabriela Nedelcu nu mai ocupă funcția de inspector școlar general adjunct și a revenit la conducerea Școlii Speciale Pașcani, unde este profesor titular. Ea a mai ocupat funcția de director al unității și a fost viceprimar al municipiului Pașcani în perioada 2016-2020.
Și funcția de director al Școlii Speciale Pașcani va fi scoasă la concurs. Întrebată de „Ziarul de Iași”, la 26 august, dacă ia în calcul participarea la concurs, Gabriela Nedelcu declara că analizează această posibilitate.
Antonina Bliorț, purtătorul de cuvânt al ISJ Iași, a confirmat schimbările de la cele două unități de învățământ: „Începând de astăzi, la Colegiul Național «Mihai Eminescu» este director domnul Traian Florentin Ciubotaru, așa cum la Școala Specială Pașcani este directoare doamna Gabriela Nedelcu. Cele două posturi vor fi scoase la concurs”.
Potrivit informațiilor publicate de „Ziarul de Iași”, ISJ Iași organizează concurs pentru 305 funcții de conducere în unitățile de învățământ din județ: 175 de funcții de director și 130 de funcții de director adjunct. Printre posturile scoase la concurs se află și cele de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Școala Specială Pașcani.
Schimbări și la inspectorii școlari de specialitate
Modificările intrate în vigoare la 1 septembrie vizează și inspectorii școlari de specialitate. Potrivit ISJ Iași, au fost operate schimbări pentru disciplinele Chimie, Fizică, Limba engleză, Limba română și Educație plastică.
Noile numiri și modificări sunt stabilite prin ordinele de ministru care intră în vigoare de la 1 septembrie și care stabilesc noua componență a conducerii Inspectoratului Școlar Județean Iași.
