Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a declarat, luni, 14 septembrie, la Iași, că deși ministerul pe care îl conduce se încadrează în bugetul alocat, este nevoie de o suplimentare a fondurilor la următoarea rectificare bugetară pentru finanțarea unor măsuri destinate profesorilor și elevilor, potrivit Agerpres.
Oficialul a precizat, în fața jurnaliștilor, că, în prima jumătate a anului, cheltuielile de personal din structura centrală a Ministerului Educației au fost reduse cu 16% față de perioada similară a anului trecut, peste reducerea de 10% avută în vedere pentru a doua parte a anului. Ministrul a subliniat că economiile realizate nu înseamnă că sistemul de educație nu are nevoie de fonduri suplimentare.
Solicitare de fonduri pentru plata cu ora și activitățile remediale
Potrivit lui Mihai Dimian, printre măsurile pentru care ar fi necesare fonduri suplimentare se numără majorarea tarifului pentru plata cu ora. Ministrul consideră că nivelul actual nu este suficient pentru a atrage cadre didactice, în special persoane din afara sistemului de învățământ.
„Ne încadrăm în buget, dar nu spun asta cu bucurie. Era nevoie de o creștere a tarifului la plata cu ora, pentru că nu poți atrage personal, mai ales din afara sistemului, cu tarifele actuale. Era nevoia de poate o implicare mai mult în zona activităților remediale, și ne-o arată și rezultatele testelor PISA acest lucru. Și multe alte activități necesită finanțare”, a declarat Mihai Dimian.
Reducerea normei de predare, plătită din economii
Ministrul s-a referit și la faptul că Parlamentul a votat reducerea normei de predare pentru directorii de școli și inspectori, fără să fie indicată și sursa bugetară pentru finanțarea acestei măsuri. „Momentan, le plătim din economiile făcute”, a afirmat oficialul.
„Nu putem vorbi despre o abordare contabilă”
Mihai Dimian a subliniat că eficientizarea cheltuielilor trebuie să continue, dar fără ca aceasta să afecteze calitatea educației. „Atât în educație, cât și în sănătate, nu putem vorbi despre o abordare contabilă. Trebuie să ne uităm în primul rând la calitatea educației și să eficientizăm costurile, dar ținând cont de această calitate”, a menționat ministrul.
Oficialul a mai precizat că decizia finală privind necesarul de finanțare al ministerului, care va fi avut în vedere pentru rectificarea bugetară, va reveni însă viitorului Guvern.
Sursă: Agerpres
