AcasăȘTIRISchimbări la ISJ Iași: noua structură a inspectorilor școlari de specialitate, pentru...

Schimbări la ISJ Iași: noua structură a inspectorilor școlari de specialitate, pentru anul școlar 2026-2027

Structura Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași s-a modificat odată cu începerea anului școlar 2026-2027, atât la nivelul conducerii, cât și în rândul inspectorilor de specialitate, potrivit Ziarului de Iași. Unele funcții au fost preluate de alte cadre didactice, în timp ce în alte domenii numărul inspectorilor a crescut sau, dimpotrivă, posturile au fost comasate. Schimbări apar la disciplinele Limba și literatura română, Limbi moderne, Chimie, Fizică, Învățământ particular, Dezvoltarea resursei umane, precum și la Educație muzicală și plastică.

La conducerea instituției, inspectorul școlar general a rămas Rodica Leontieș. La nivelul conducerii au plecat inspectorii școlari generali adjuncți Florentin Traian Ciobotaru, care a preluat conducerea Colegiului Național „Mihai Eminescu”, și Gabriela Nedelcu, care a preluat conducerea Școlii Speciale Pașcani. A rămas în funcție Sergiu Enea, iar noul inspector școlar general adjunct este Irina Mădălina Enia.

Modificări la Limba și literatura română și la Învățământ particular

La Limba și literatura română a existat o reducere de normă, de la doi inspectori la o normă și jumătate. Mihaela Apetroae, profesoară la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, a rămas cu norma întreagă, în timp ce jumătatea de normă ocupată anterior de Mihai Cezar Zaharia, profesor la Colegiul Național „Costache Negruzzi”, a fost preluată de Antonina Bliorț, profesoară la Colegiul Național din Iași, după ce Zaharia a decis să nu continue activitatea de inspector.

Antonina Bliorț deținea anterior normă întreagă ca inspector pentru învățământ particular și alternative educaționale. În noua structură, ea rămâne cu jumătate de normă în acest domeniu, cealaltă jumătate fiind preluată de Ramona-Petronela Bojoga, profesoară de limba franceză la Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”. Astfel, numărul inspectorilor pentru învățământ particular și alternative educaționale crește de la unul la doi.

Al doilea inspector la Limbi moderne

La disciplina Limbi moderne, unde anterior exista un singur inspector, Ramona-Petronela Bojoga rămâne responsabilă pentru limbi romanice, limba germană modernă și limba rusă modernă, în timp ce pentru limba engleză a fost desemnată Alina-Antoanela Crăciun-Ștefăniu, profesoară la Colegiul Național din Iași.

Schimbări la Chimie și Fizică

La Chimie, fosta inspectoare Ada Ionela Burescu, profesoară la Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, nu se mai regăsește în noua structură, locul ei fiind preluat de Cecilia Foia, profesoară titulară la Colegiul Național „Mihai Eminescu”.

La Fizică, Irina Zamfirescu a plecat din funcția de inspector pentru a deveni directoarea Colegiului Național „Emil Racoviță” din Iași. Noul inspector pentru această disciplină este Ana Gabriela Machiu, profesoară titulară la Liceul Teoretic „Miron Costin”.

Doi inspectori la Dezvoltarea resursei umane, comasare la educația artistică

La Dezvoltarea resursei umane, unde anterior exista un singur inspector, Aura Țabără, profesor consilier școlar la CJRAE Iași, a fost adăugat Constantin Viorel Motaș, profesor de mecanică la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”. Aura Țabără rămâne în funcție, iar Motaș ocupă și poziția de inspector pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație, atribuție pe care o deținea și anterior.

La educația artistică, cele două funcții separate — Educație plastică, ocupată anterior de Dumitru Cristescu, profesor la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, și Educație muzicală, ocupată de Irina Petronela Florian, profesoară la același colegiu — au fost comasate într-o singură poziție, preluată de Irina Petronela Florian.

Inspectorii care își păstrează funcțiile

În restul departamentelor nu au fost înregistrate modificări. La management instituțional au rămas Gabriela Condrea, Lăcrămioara Doncean, Cristinel Țirca și Claudiu Popa. La managementul resurselor umane a rămas Crina Ciobanu, iar la activități extrașcolare, Maria Andreea Goraș. La proiecte educaționale continuă Gabriela Conea, iar la educație timpurie, Mihaela Simion.

La învățământ primar au rămas Costică Cristinel Iordăchioaia și Ana Maria Pînzaru, iar la învățământ special, Gabriela Raus. La învățământ profesional și tehnic continuă Iuliana Țugui. La Matematică a rămas Ines Crețu, la Biologie, Lorela Anda Caradan, iar la Geografie, Mihaela Lesenciuc. La Istorie și științe socio-umane continuă Eliza Ilie, iar la Informatică, Mariana Grădinariu. La Educație fizică și sport a rămas Sorin Popovici, iar la Religie, Denisa Elena Mănoiu.

Sursă: Ziarul de Iași

Articole recente

Cursurile au fost suspendate în patru localități din Suceava, după o alertă de dronă

Cursurile au fost suspendate, joi dimineață, 24 septembrie, până la ora 10:00, în unitățile...

La 87 de ani, Viorel Pintilescu a devenit student la USV Iași: „Timp nu mai există deloc”

Viorel Pintilescu, în vârstă de 87 de ani, a început cursurile la Facultatea de...

Programul de guvernare propus de PNL-USR-UDMR: primă de performanță pentru profesori, mese și burse pentru reducerea abandonului școlar

Profesorii ar urma să beneficieze de o primă de performanță stabilită la nivelul fiecărei...

Mexicul interzice telefoanele mobile în școlile primare și secundare, începând din noiembrie

Mexicul a prezentat, marți, un set de reguli valabile la nivel național care restricționează...

Alte articole din aceeași categorie

Cursurile au fost suspendate în patru localități din Suceava, după o alertă de dronă

Cursurile au fost suspendate, joi dimineață, 24 septembrie, până la ora 10:00, în unitățile...

La 87 de ani, Viorel Pintilescu a devenit student la USV Iași: „Timp nu mai există deloc”

Viorel Pintilescu, în vârstă de 87 de ani, a început cursurile la Facultatea de...

Programul de guvernare propus de PNL-USR-UDMR: primă de performanță pentru profesori, mese și burse pentru reducerea abandonului școlar

Profesorii ar urma să beneficieze de o primă de performanță stabilită la nivelul fiecărei...