AcasăUncategorizedBurse sociale 2026-2027: rămân 300 de lei pe lună, dar nu se...

Burse sociale 2026-2027: rămân 300 de lei pe lună, dar nu se mai acordă în vacanțe, iar veniturile din străinătate trebuie declarate

Ministerul Educației și Cercetării propune, printr-un proiect de Hotărâre de Guvern, modificarea criteriilor și documentelor necesare pentru acordarea burselor sociale elevilor, începând cu anul școlar 2026-2027. Potrivit proiectului, bursele sociale vor fi acordate doar în perioada cursurilor școlare, nu și în vacanțe, iar părinții vor trebui să declare veniturile nete cumulate obținute atât în România, cât și în străinătate, în ultimele 12 luni.

Bursa rămâne 300 de lei, dar nu se mai plătește în vacanțe

Cuantumul bursei sociale rămâne neschimbat față de anul școlar 2025-2026, la 300 de lei pe lună. Însă proiectul de HG abrogă prevederile care permiteau acordarea acesteia și pe durata vacanțelor școlare, stabilind că bursele de merit, sociale și tehnologice se acordă „în perioada cursurilor școlare, inclusiv în perioada pregătirii practice”.

Ministerul nu propune însă și modificarea formulei de calcul aplicabile lunilor care conțin atât zile de curs, cât și zile de vacanță. În forma actuală a metodologiei, formula prin care sunt scăzute proporțional zilele de vacanță din cuantumul lunar se aplică doar burselor de merit și tehnologice, nu și celor sociale, astfel încât nu este clar, potrivit proiectului, cum va fi calculată bursa socială în lunile cu vacanțe de toamnă, de iarnă sau de primăvară.

Pentru absolvenții clasei a VIII-a, bursa socială va continua să fie acordată pe perioada pregătirii și susținerii Evaluării Naționale, până la afișarea rezultatelor finale, cu condiția prezentării la examen. Pentru absolvenții clasei a XII-a, bursa va fi plătită inclusiv în timpul primei sesiuni a Bacalaureatului, până la rezultatele finale, în aceleași condiții. Elevii care susțin examenul de certificare a calificării profesionale vor primi bursa până la rezultatele finale ale primei sesiuni, dacă participă la examen.

Declarație nouă privind veniturile din străinătate și realitatea documentelor

Proiectul introduce obligația părinților sau reprezentanților legali de a depune o declarație pe propria răspundere privind veniturile nete cumulate din țară și din străinătate, obținute de membrii familiei în ultimele 12 luni anterioare cererii. În prezent, declarația se referă doar la veniturile realizate în România.

De asemenea, este introdusă o declarație suplimentară pe propria răspundere privind realitatea documentelor depuse pentru obținerea bursei, prin care părintele își asumă și autenticitatea actelor prezentate, nu doar corectitudinea veniturilor declarate.

Verificare prin platforma PatrimVen

Proiectul prevede explicit că unitățile de învățământ pot folosi platforma PatrimVen pentru verificarea veniturilor declarate de părinți. Obligația școlilor de a verifica veniturile prin PatrimVen fusese eliminată din metodologie în anul școlar 2025-2026, deși Ministerul Educației a precizat ulterior că verificarea rămânea posibilă, chiar dacă nu mai era menționată explicit.

Reguli noi pentru bursele sociale pe criterii medicale

Proiectul modifică și condițiile de acordare a burselor sociale pentru motive medicale. Potrivit noii formulări, certificatul de încadrare în grad de handicap sau certificatul medical de tip A5, emis pe baza altor criterii decât cele prevăzute în Anexa nr. 1 la Ordinul comun al ministrului Sănătății și al ministrului Muncii nr. 1.306/1.883/2016, nu va mai putea fi folosit ca document pentru obținerea bursei sociale pe criterii medicale.

Prevederi care rămân neschimbate

Potrivit proiectului, bursa socială se poate cumula în continuare cu bursa de merit și cu bursa tehnologică. Elevii cu cerințe educaționale speciale pot beneficia de aceste burse indiferent dacă se află și sub o măsură de protecție specială. Acordarea bursei sociale rămâne condiționată de prezența la școală — elevii cu 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa pentru luna respectivă — și de obținerea mediei 10 sau a calificativului „foarte bine” la purtare la finalul anului școlar anterior. Un elev poate beneficia de o singură bursă socială din bugetul Ministerului Educației, chiar dacă îndeplinește mai multe criterii de eligibilitate.

Categoriile de elevi eligibili pentru bursa socială rămân, în linii mari, aceleași: elevi din familii cu venituri reduse, elevi cu unul sau ambii părinți decedați ori aflați sub măsură de protecție specială, elevi cu afecțiuni medicale încadrate conform criteriilor legale, elevi cu afecțiuni oncologice sau cronice școlarizați la domiciliu sau în cadrul „Școlii din spital”, precum și elevi din familii beneficiare de venit minim de incluziune.

Context

Proiectul de HG vine după ce edupedu.ro a semnalat inițial că bursele sociale ale elevilor urmau să fie tăiate, întrucât nota de fundamentare a Ministerului Educației nu menționa explicit eliminarea plății pe perioada vacanțelor. De asemenea, proiectul survine în contextul unei decizii definitive a Curții de Apel Craiova, pronunțate pe 22 aprilie 2026, potrivit căreia o bursă cu caracter social nu poate fi redusă proporțional cu zilele de vacanță dintr-o lună, decizie obținută în cazul unor elevi de la un liceu din Gorj.

Sursă: Edupedu.ro

Articole recente

Cazarea, problemă pentru studenții UAIC: unii vor face naveta, alții amână începerea facultății după ce nu au prins loc în cămin

Mai mulți studenți ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) care nu au...

Mihai Dimian, audiat marți pentru un nou mandat de ministru al Educației în Guvernul Siegfried Mureșan

Audierile în comisiile parlamentare ale miniștrilor propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan încep luni,...

Elevii protestează în negru, pe 28 septembrie, împotriva uniformelor școlare obligatorii: campania CNE „Educația nu se repară la croitorie”

Consiliul Național al Elevilor (CNE) îi îndeamnă pe elevii din România să vină luni,...

Cursurile au fost suspendate în patru localități din Suceava, după o alertă de dronă

Cursurile au fost suspendate, joi dimineață, 24 septembrie, până la ora 10:00, în unitățile...

Alte articole din aceeași categorie

Cazarea, problemă pentru studenții UAIC: unii vor face naveta, alții amână începerea facultății după ce nu au prins loc în cămin

Mai mulți studenți ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) care nu au...

Mihai Dimian, audiat marți pentru un nou mandat de ministru al Educației în Guvernul Siegfried Mureșan

Audierile în comisiile parlamentare ale miniștrilor propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan încep luni,...

Elevii protestează în negru, pe 28 septembrie, împotriva uniformelor școlare obligatorii: campania CNE „Educația nu se repară la croitorie”

Consiliul Național al Elevilor (CNE) îi îndeamnă pe elevii din România să vină luni,...